Descriere
Acest hotel din valea Filerimos, administrat de o familie, oferă preparate culinare de casă delicioase, numeroase facilităţi de agrement şi o atmosferă caldă şi prietenoasă, aproape de oraşul Rodos. Hotelul Garden este situat în micul sat Pastida, unde vă puteţi bucura de pacea şi farmecul local. Amplasat în mijlocul a 10.000 m² de grădini luxuriante, complexul reprezintă alegerea ideală pentru persoanele care doresc linişte. Hotelul dispune de numeroase opţiuni de agrement, inclusiv 2 piscine în aer liber şi un program de divertisment de seară. Piscina pentru copii este bine supravegheată de către personalul hotelului. Cealaltă piscină este una dintre cele mai mari din Rodos şi include o trambulină şi un tobogan, precum şi echipamente pentru hidroterapie. Hotelul este situat ideal pentru explorarea insulei. Pentru o schimbare de ritm, puteţi vizita oraşul Rodos, aflat în apropiere. Faliraki, cu nesfârşitele sale opţiuni de divertisment, se află la o călătorie scurtă în sud-estul satului Pastida, iar aeroportul se află la doar 4 kilometri.