Descriere
The Kulm Hotel St Moritz este un hotel de lux, cu o istorie aparte: când Johannes Badrutt l-a fondat în 1856 a pus şi bazele turismului de iarnă. De atunci, Hotelul Kulm se remarcă prin stil și autenticitate. Fiecare cameră are vedere la peisajul impresionant, cele orientate spre sud, la lacul St. Moritz, iar cele cu orientare nordică, la versanţii sudici spectaculoşi ai Muntelui Piz Nair și alte zone remarcabile din regiunea Corviglia. Hotelul Kulm a practicat întotdeauna arta bucătăriei gourmet rafinate și are 5 restaurante cu diverse oferte culinare, care variază de la specialități locale pregătite cu grijă, la preparate internaționale haute cuisine. Complet renovat, Kulm Spa St. Moritz are 2000 m², o piscină mare, cadă cu hidromasaj, piscină pentru copii, piscină în aer liber, traseu Kneipp, grotă de sare, baie de aburi, saună și centru de fitness cu cele mai noi echipamente. Hotelul are propriul teren de golf cu 9 găuri, cu driving range, putting green şi academie de golf cu profesionişti. Sunt disponibile și 3 terenuri de tenis. În timpul iernii, oaspeții pot profita de patinoarul și pista de curling ale hotelului, precum şi de celebra pistă de bob Cresta Run.